O zi din viața unei mame – Carla Banu

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 StumbleUpon 0 Email -- Filament.io Made with Flare More Info'> 0 Flares ×

 

Carla este mămica a două fetițe gemene Natalia și Sofia, ardeleancă, amica mea și autoarea blogului „de-a mama, tata și copiii” (www.jocurban.ro)  Ne-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, din păcate doar virtual deoarece locuim la distranță (prea mare!) și m-am bucurat mult că a vrut să ne povestească o zi din viața ei :)

„Sunt o mamă obișnuită, de gemene. Nu sunt o mamă ”eroină”, cum cred toți oamenii ce mă compătimesc mereu pentru cât de greu trebuie să-mi fie ”cu doi deodată”; a fi mamă de gemeni este, după cum simt și văd eu, puțin mai ușor decât a fi mama a doi copii de vârste apropiate, cu nevoi diferite de a le confirma și valida iubirea, cu preocupări diferite, cu nevoi de somn și mâncare diferite, cu gelozie, cu efort în a organiza cât mai bine activitățile fiecărei zi, pentru fiecare dintre ei…

1476723_599426966771197_1386029082_n

Fetițele mele au 3 ani și 8 luni; încă le sunt alături în fiecare zi-lumină, viața noastră se scurge molcom, în liniște și izolare, cu fericiri mărunte – ce condimentează exact atât cât trebuie fiecare zi a noastră, în trei. Dacă aș fi scris despre viața noastră în urmă cu doi ani, probabil aș fi stârnit compasiune și rândurile mele ar fi avut un iz de disperare greu de păcălit nasul altor mame. Însă, acum, odată trecut ”greul” primului an, simt că a fi mama copiilor mei este cel mai bun lucru ce mi s-ar fi putut întâmpla în viață și zilele pe care încă le pot petrece cu ele mi se par perfecte. Dar mai bine să vă povestesc, totuși, cum arată o zi din viața mea. Dimineața aceasta nu a început ca o zi oarecare, căci altfel n-aș fi avut de povestit mai mult de două rânduri despre cum ne-am trezit, am mâncat, ne-am jucat, am mâncat din nou, am dormit, ne-am jucat, am mâncat încă o dată și ne-am culcat… și v-aș fi putut păcăli că atât de anostă este viața unei mame casnice, cu doi copii.

Dimineața aceasta a început mai devreme ca altele, în jurul orei 9, după un somn prea scurt. O dimineață de decembrie gri – în care am tras draperiile și am căutat, fără prea multă speranță, o rază de soare care să ne invite la puțină joacă în curte sau, de ce nu, un strat timid de zăpadă proaspătă, pe care o așteptăm – cu săniuțele pregătite și dor de bulgăreală – de săptămâni bune deja. Am tras însă draperiile la loc, alungată de chiciura ce încremenise, peste noapte, întreaga curte, ca într-un înfricoșător peisaj siberian de iarnă. Rareori mă trezesc înaintea fetițelor mele, așa că m-am cuibărit pe locul cald dintre ele, înapoi în pat, cu plapuma moale ridicată până la nas și doar cu degetele de la mâini afară, butonând telefonul cu ochii întredeschiși.

Trecuse numai o zi de când mă plânsesem prietenelor mele virtuale, în pragul unei crunte depresii, cât de copleșită sunt de treburile casnice și cât de sisifică mi se pare misiunea ”sfântă” de a-mi readuce casa la stadiul de ”farmacie”, după o absență de aproape 3 luni din ea. Am ațipit zâmbind, căci primisem, peste noapte, o mie și una de încurajări și sfaturi despre cum să revin pe linia de plutire… ”O să fie bine! O să fie, din nou, curat!” mi-am spus, încercând să mă remontez; ar trebui ca ziua de azi să fie mult mai frumoasă ca ultimele petrecute cu mopul într-o mână și aspiratorul în cealaltă. Am avut apoi un vis scurt, luminos și feeric, în care casa noastră strălucea de curățenie, iar primeam musafiri în mijlocul ei, aranjată și pregătită ca pentru o mare sărbătoare. M-am trezit din nou, după mai bine de o oră, ciupită și gâdilată de fetițele mele… ne-am jucat o vreme în pat, lenevind, pupându-ne îndelung, îmbrățișându-ne și declarându-ne dragoste eternă în expresii haioase, adaptate după cartea noastră de povești preferată: ”Ghici cât de mult te iubesc?”.

1479689_599393430107884_106506521_n

 

E minunat că putem să ne începem ziua așa… în tihnă, fără nicio grabă, fără niciun plan care să ne zorească vreodată undeva; nu suntem deloc matinale, iar ritualul nostru de fiecare dimineață și seară, pe care îl numim generic ”un pupic și o îmbrățișare!”, poate ține și ore întregi, dacă ne trezim într-o dispoziție drăgăstoasă.

Cu greu am coborât din pat, ne-am îmbrăcat, ne-am spălat și pregătit pentru dimineața care deja ne saluta de rămas-bun, lăsând loc în curând orei prânzului. Am coborât în living, unde fetele au început să chiuie de bucurie, găsind surpriza pentru care eu și tati tocmai făcusem o jumătate de noapte albă: bradul. Un brad așezat cu grijă (și mult efort) în suportul lui, pregătit pentru a fi decorat; un brad cu miros puternic de pădure, de sărbătoare… așa cum știu și simt eu că trebuie să fie la fiecare

Crăciun. Alb, argintiu, roz și ciclam sunt culorile bradului acestui an, alese în totalitate de fetele mele, după îndelungi dezbateri în mijlocul raionului cu decorațiuni al unui hypermarket, de unde am plecat, la final, cu un coș plin de globuri sclipitoare, betele și instalații luminoase, cât pentru a decora întreaga stradă pe care locuim. Fetele m-au rugat să le pregătesc ornamentele, nerăbdătoare să se apuce de decorat, uitând complet de laptele de dimineață, de micul dejun sau orice altceva le-ar fi distras de la ceea ce așteptau să se întâmple încă de la începutul lui decembrie. M-au privit legând instalațiile luminoase de jur împrejurul bradului, cu greu stăpânindu-și nerăbdarea de a începe să așeze decorațiunile pe crengile sale… apoi m-au alungat din încăpere, nu înainte de a-mi fura promisiunea că le voi lăsa să decoreze numai ele întregul pom, fără niciun ajutor: ”Putem noi singure, mami! Tu să nu ne ajuți cu nimic!”… Am golit toate cutiile cu globuri în mijlocul covorului, lăsându-le pe fete să se bucure nestingherite de ele.

M-am retras, apoi, în bucătărie, făcând slalom printre gălețile cu cârpe și produsele de curățenie înșirate pretutindeni, hotărâtă să uit pentru o zi de fixația aceasta transmisă, parcă, genetic, de a întoarce casa cu susul în jos înainte de marile sărbători, în ceea ce toate gospodinele numesc, militărește, ”curățenie generală”. Am inspirat adânc, cu ochii închiși, oarbă la dezastrul din chiuvetă și de pretutindeni din jur, adulmecând mirosul grozav al supei de curcan care bolborosise întreaga noapte în slow-cooker, umplându-mi bucătăria de arome. Mi-am pornit apoi radioul și am început să dansez, pe ritmurile cu clopoței ale unui medley de Crăciun, între cămară și frigider, pregătindu-le fetelor câte o cacao cu lapte și câteva tartine cu somon, pisicii o gustare cu hrană umedă, iar mie și lumii întregi o cafea puternică și aromată… Ora 12 – perfectă pentru un ”brunch” servit din mers, învârtindu-ne vesele în jurul pomului.

Trecuse bine de ora prânzului când fetele mele și-au terminat de ronțăit tartinele, decorând bradul glob cu glob, povestindu-mi întâmplări imaginare cu ele, cu noi și cu Moș Crăciun, cântând și țopăind, așternând un covor de sclipici în întreaga cameră și făcându-mă să mă simt ca într-un glob de sticlă, din acelea pe care le scuturi pentru a le umple cu fulgi mici, sclipitori, plutind magic în interiorul său… Întreaga cutie de plușuri, păpușile și chiar mașinuțele ne acompaniaseră în joaca noastră, iar acum rămăseseră împrăștiate pretutindeni de jur împrejur, înconjurate de betele strălucitoare și sclipici fin, ca la finele unui mare bal.

1454355_599369976776896_1675028031_n

Abia după ora 3 după-amiază am reușit să le desprind de brad și ne-am retras în dormitor, pentru un bine-venit somn, care să ne ajute să creștem un centimetru în plus și, la trezire, să putem pune globuri și pe crenguțele de sus ale bradului. Fetele au adormit cu greu, în emoția încă mult prea puternică a decorării pomului…

Odată reinstalată liniștea în casă, m-am reîntors în bucătărie – unde am dereticat fără niciun chef aproape o oră… și, pentru că e o iarnă tihnită, dar mai ales pentru că am simțit întreaga zi că se apropie Crăciunul – cu toate aromele sale magice, m-am răsplătit cu un ibric cu vin fiert, condimentat generos cu mirodenii și felii de măr și portocală, mireasma sa împletindu-se perfect cu cea a bradului care licărea timid în lumina obscură a amiezii.

M-am retras apoi pe canapea, cu laptopul în brațe, citind mailuri și bloguri pe diagonală, îmbătată de aroma dulceagă a vinului, lăsând întunericul să mă învăluie… am ațipit într-un târziu, dar m-am trezit curând, chemată în dormitor de vocile somnoroase ale fetițelor mele. M-am uitat la ceas, nepăsătoare… era aproape ora 18. Întunericul din jurul meu făcea însă să pară că e mult mai târziu; ce scurte-mi par zilele de iarnă!

Ne-am încălzit cu câte o cană generoasă de supă caldă, apoi ne-am reîntors în jurul bradului, așezând pe crengile sale ultimele globuri… am încercat să le cânt fetelor câteva colinde românești, dar ele voiau ceva mai vesel și ritmat, așa că am pornit dvd-ul cu Marry Poppins, fredonând amuzate: ”su-per-ca-li-fra-gi-lis-tic-ex-pi-a-li-do-cious!”.

Puțin mai târziu a ajuns și tati acasă, moment din care centrul de gravitație al casei noastre s-a mutat în jurul lui, ca în fiecare seară, și nici măcar pomul de Crăciun n-a mai putut egala bucuria reîntoarcerii sale de la serviciu. ”Tati, uite ce frumos am împobobit bradul! Tati, joacă-te cu noi! Tati, hai să vezi…! Tati, haide stai cu mine…! Tati, tati, tati…”

Încă o cană de vin fiert, câteva turte dulci furate din cutia pregătită pentru Crăciun, povești de oameni mari, povești cu și despre copiii, povești despre activitățile de peste zi… și, apoi, o privire cu coada ochiului spre ceas m-a readus cu picioarele pe pământ: era aproape miezul nopții. Ne-am retras spre dormitor, cu fetele încă euforice, pline de energie și dornice de joacă, alergând hotărâte pe holurile casei, iar noi după ele, în sus și-n jos pe scări… câte un duș scurt, o porție de lapte cald cuibărite sub plapumă, o poveste citită la lumina caldă a veiozei, apoi încă una… apoi una rostită șoptit, după stingerea luminii, apoi unul-două-trei cântecele de noapte bună, apoi încă unul, apoi ”ăla cu săniuța”, apoi ”ăla, mami, cu Moș Crăciun cu părul alb…”, apoi ”ăla cu fa-so-lea!”, apoi ”O îmbrățișare și un pupic! Dar luuuuuuungi, mami, să ne-ajungă până dimineață!…”; apoi, cândva bine după miezul nopții, ascultând respirația liniștită, pe trei ritmuri, ale dragelor mele fetițe și ale soțului meu la fel de drag, m-am întors încă o dată la parterul casei… am aerisit câteva minute bucătăria, bucurându-mă de aerul tare și înghețat al nopții.

Am furat o ultimă bucată de turtă dulce și am mai luat o ultimă gură de vin fiert, ronțăind feliile de măr de pe fundul ibricului. Am stins luminile casei, oprindu-mă preț de câteva minute în fața bradului și minunându-mă, la fel ca și în copilărie, de magia pe care strălucirile sale o pot aduce, an de an, în viața mea. Și m-am întors în patul cald, înghesuindu-mă între fetițele mele, atât de recunoscătoare pentru tot ce am, așezând în minte amintirile acestei zile și pregătindu-le, rând cu rând, pentru textul acesta – oglindă a zilelor noastre tihnite de iarnă, cu aromă crudă de brad, vin fiert și turtă dulce cu multă scorțișoară.

Am adormit curând, furând încă ”un pupic și o îmbrățișare” de la fiecare, numai pentru mine, să-mi ajungă până dimineață…”

 

Mulțumim frumos Carla că ne-ai povestit o zi din viața ta! :)

PS. Public câte un articol din seria “O zi din viața unei mame” pe săptămână, în fiecare Marți. :) Dacă ați ratat articolele anterioare, le puteți citi aici: primul, al doilea, al treilea, al patrulea , al cincileaal șaseleaal șapteleaal optuleaal nouăleaal zeceleaal unsprezeceleaal doisprezeceleaal treisprezeceleaal paisprezeceleaal cinspezeceleaal șaisprezeceleaal șaptesprezeceleaal optăsprăzeceleaal nouăsprăzeceleaal douăzeceleaal douăzecișiunulea și al douăzecișidoilea.

PPS. Dacă esti o mămică și vrei să împărtășești cu noi o zi din viața ta, contactează-mă!

 

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 StumbleUpon 0 Email -- Filament.io Made with Flare More Info'> 0 Flares ×
The following two tabs change content below.

andreea

PR & Communication Manager/Editor
Sunt mămica a doi copii, o fetiță și un băiețel, soția unui bărbat minunat și blogger în casuța fericită :) Profesia mea este în relații publice, am studiat business la universitatea East West din Chicago și artele plastice în Cluj, cu specializare în pictură de șevalet. Am avut ocazia să locuiesc până acum, pe două continente, iubesc arta, designul, gastronomia și călătoriile.

2 păreri la “O zi din viața unei mame – Carla Banu

  1. Pingback: O zi din viata unei mame – Simona Petre | căsuța fericită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


opt × = 48

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>